Imediat: Nu răspunde → alertați echipa/serviciul de urgență, cereți să se aducă un defibrilator. Nu respiră normal → începeți compresiile toracice 30 : 2. Întreruperi cât mai scurte posibil.
Calitatea compresiilor toracice
| Parametru | Valoare-țintă |
|---|---|
| Punct de compresie | centrul toracelui (jumătatea inferioară a sternului) |
| Adâncime | 5–6 cm |
| Frecvență | 100–120 /min |
| Decompresie | completă, mâinile rămân pe torace |
| Raport | 30 : 2 – cu sondă de intubație sau DSG compresii continue + 10 ventilații/min (DSG cu scurgeri: reveniți la 30 : 2) |
| Pauza înainte de șoc | cât mai scurtă posibil (< 5 s), continuați compresiile în timpul încărcării |
| Schimbul salvatorilor | la fiecare 2 min (la fiecare analiză a ritmului) |
Desfășurare – cicluri de 2 minute
| Șocabil (FV / TV fără puls) | Non-șocabil (asistolă / AEP) | |
|---|---|---|
| Analiza ritmului | la fiecare 2 min | la fiecare 2 min |
| Defibrilare | 1 șoc, reluați imediat RCP | – |
| Adrenalină 1 mg | după al 3-lea șoc, apoi la fiecare 3–5 min | cât mai devreme posibil, apoi la fiecare 3–5 min |
| Amiodaronă | 300 mg după al 3-lea șoc, 150 mg după al 5-lea șoc (alternativă: lidocaină 100 mg / 50 mg) | – |
Dozele de amiodaronă se stabilesc după numărul total de șocuri (3, respectiv 5) – indiferent dacă fibrilația ventriculară persistă sau recidivează.
Dacă stopul cardiac este observat pe monitor (de ex. în laboratorul de cateterism cardiac) și defibrilatorul este imediat disponibil, în FV/TV fără puls inițială se pot administra până la trei șocuri în succesiune rapidă. Pentru momentul administrării adrenalinei și amiodaronei, această serie de trei contează ca un singur șoc.
- 1 mg i.v./i.o.[1]la fiecare 3–5 min · 0,1 mg/ml (1 mg + NaCl 0,9 % până la 10 ml) · = 10 ml
Se administrează diluată: 1 ml adrenalină 1 mg/ml + 9 ml NaCl 0,9 % = 10 ml (0,1 mg/ml) – 1 mg = 10 ml, apoi se spală linia cu NaCl 0,9 % (rezumatul caracteristicilor produsului). La fel pentru seringile preumplute de 1 mg/10 ml. Ritm non-șocabil – cât mai devreme posibil. Ritm șocabil – după al 3-lea șoc.
- 300 mg i.v./i.o.[1]după al 3-lea șoc · 50 mg/ml (3 ml = 150 mg) · = 6 ml
- 150 mg i.v./i.o.[1]după al 5-lea șoc · 50 mg/ml (3 ml = 150 mg) · = 3 ml
Determinant este numărul total de șocuri (FV persistentă sau recurentă). Trei șocuri consecutive (în serie) în stopul cardiac cu martori și monitorizat contează ca un singur șoc.
Defibrilare
- Bifazic (rectiliniu sau exponențial trunchiat): șocul 1 minimum 150 J.
- Bifazic pulsat: șocul 1 130–150 J (conform ERC 2025, ideal tot minimum 150 J, deoarece forma undei de obicei nu este marcată pe aparat – respectați indicațiile producătorului de pe aparat).
- Dacă șocul nu are succes și aparatul permite: creșteți energia pentru șocurile următoare. Setarea recomandată a aparatului necunoscută: energia maximă pentru toate șocurile.
- Fibrilație ventriculară refractară (persistentă după 3 șocuri): verificați poziția corectă a electrozilor, alegeți energia maximă, apoi luați în considerare schimbarea vectorului (electrozi antero-posterior).
- Defibrilare secvențială dublă (al doilea aparat, antero-lateral + antero-posterior): conform ERC 2025 nu de rutină – probleme practice cu două aparate, dovezi limitate, studii în desfășurare. Prioritate au verificarea electrozilor și schimbarea vectorului; ILCOR 2025 o consideră o opțiune după ≥ 3 șocuri (recomandare slabă, dovezi de certitudine scăzută) – nu este o procedură standard.
Abord vascular și cale aeriană
- Abord intravenos în primul rând; intraosos dacă abordul i.v. nu reușește rapid (în cel mult 2 încercări).
- Cale aeriană în trepte: balon-mască → dispozitiv supraglotic (de preferat un DSG de a doua generație cu balonaș negonflabil de tip gel, conform protocolului local) sau intubație – intubație doar cu rată mare de succes (> 95 % în ≤ 2 încercări) și pauză a compresiilor < 5 s.
- Capnografie (curbă) obligatorie: poziția sondei, calitatea compresiilor, creșterea bruscă a EtCO₂ ca indiciu de ROSC (nu întrerupeți compresiile doar din acest motiv – numai împreună cu alte semne precum starea de conștiență, mișcări intenționate, curbă de presiune arterială). Un EtCO₂ scăzut singur nu este un criteriu de oprire a resuscitării.
- În timpul resuscitării, cea mai mare concentrație de oxigen posibilă.
Cauze reversibile – „4H și 4T”
| 4 H | 4 T |
|---|---|
| Hipoxie | Tamponadă cardiacă |
| Hipovolemie | Toxice (intoxicație) |
| Hipo-/hiperpotasemie, tulburări metabolice | Tromboză (coronariană, pulmonară) |
| Hipo-/hipertermie | pneumotorax în tensiune |
Ecografie la punctul de îngrijire (POCUS) pentru căutarea cauzei numai de către personal antrenat și fără pauze suplimentare. Luați în considerare RCP extracorporeală (eCPR) ca măsură de salvare la pacienți selectați, când măsurile convenționale eșuează și sistemul este disponibil – gândiți-vă la ea din timp.
După ROSC – valori-țintă
| Domeniu | Țintă |
|---|---|
| Oxigenare | SpO₂ 94–98 % (de îndată ce poate fi măsurată fiabil); evitați hipoxemia și hiperoxemia |
| Ventilație | Normocapnie (PaCO₂ 35–45 mmHg) |
| Circulație | TA sistolică > 100 mmHg sau TAM > 60–65 mmHg |
| Temperatură | preveniți activ febra: ≤ 37,5 °C timp de minimum 72 h la pacienții care rămân în comă |
| Diagnostic | ECG în 12 derivații (repetat la nevoie); la supradenivelare ST persistentă, coronarografie de urgență (eventual PCI) |
